Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca: "Iisus și slăbănogul"
Iisus și slăbănogul
„Aceștia sunt cei doi fii ai lui Dumnezeu: Iisus, mai înainte de toți vecii, și omul, fiul vremelniciei. Acesta de al doilea, a ajuns rău, a ajuns slăbănog. Unii sunt slăbănogi după trup, alții după minte: nu pot înțelege și nu se pot bucura de bine. S-a dovedit aceasta în nenumărate rânduri, când Iisus făcea bine omului.
Iisus a tămăduit un slăbănog. Nu-i nicio mirare – Dumnezeu fiind. Ce-a făcut? – L-a iertat de păcate; de greșelile săvârșite împotriva vieții, împotriva firii sale, și i-a dat porunca să fie iarăși om, rudenia lui Dumnezeu. De altfel, pentru această refacere a omului a și venit Iisus între oameni. El ne-a spus, cu toate prilejurile, că păcatele, greșelile împotriva vieții, acestea sunt cauza pentru care omnul a ajuns un mutilat al vieții acesteia. Refacerea omului este refacerea acestei înrudiri pierdute. E de neînțeles cum nu simte omul cu sufletul că a ieșit din omenie, ci abia simte cu trupul, că s-a depărtat de Dumnezeu și a ajuns o grămadă de doage. E de neînțeles că durerea trupului îl face să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe când de durerea sufletului, de strâmbarea sau amorțirea lui, nici nu se mișcă. E de neînțeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor așa de puțini. Aceasta din urmă face înțeleasă pe cea dintâi. Iisus le avea pe amândouă: și puterea de-a ierta păcatele și puterea de-a tămădui firea de neputințe. Făcea ochi unde nu erau din naștere, îndrepta gârbovi, învia nervii omorâți de păcate, învia morții omorâți de moarte.
Nouă, preoților, încă nu ne-a dat Iisus jumătate din darul Său: darul de a ierta păcatele omului în numele Său. A doua jumătate, a tămăduirii organice. Nu ne-a mai dat-o, fiindcă și așa toți oamenii așteptăm să fim transformați, din oameni pământești în oameni duhovnicești, în oameni nemuritori, în oameni cerești. A făcut Iisus minuni - și oamenii cred că cele mai mari sunt cele care privesc sănătatea trupului – dar marea minune a învierii din morți, e ceea ce mărturisim când zicem: aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie. Amin. Abia atuncea va scăpa firea omului de slăbănogie. Până atunci are putința de a scăpa de păcate. – Și aceasta este o minune mai mare decât a tămădui un stomac, o mână uscată, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele și acestea, dar n-au nimic religios în ele. Le fac și medicii. Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni. În definitiv ce cere omul? Cere sfințenia pe care a pierdut-o. Acesta-i singurul lucru pe care-l cere și Dumnezeu din partea omului. Iar sfințenia vieții o pot avea și oamenii cu un trup neputincios. De aceea, nouă preoților, Iisus ne-a dat numai o jumătate din darul Său, rămânând ca cealaltă însuși să o împlinească, când va înceta desăvârșit slăbănogia omului, la înviere. Dar a doua nu se dobândește fără prima. Însăși vestirea Împărăției Cerurilor a început cu cuvântul pocăinței.”
Manastirea Prislop
24 iulie 1949
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006.