Messia este reincarnat in Romania
Doriti să reactionati la acest mesaj? Creati un cont în câteva clickuri sau conectati-vă pentru a continua.
Messia este reincarnat in Romania

Discutii pro si contra, pe tema cartii Autobiografie semnata de Messia Iisus Hristos
 
AcasaAcasa  Ultimele imaginiUltimele imagini  CăutareCăutare  ÎnregistrareÎnregistrare  Conectare  

 

 Cuviosul Lavrentie de Cernigov despre ultimele timpuri

In jos 
AutorMesaj
MIH
web Master
web Master
MIH


Numarul mesajelor : 402
Location : Romania
Data de inscriere : 10/09/2008

Cuviosul Lavrentie de Cernigov despre ultimele timpuri Empty
MesajSubiect: Cuviosul Lavrentie de Cernigov despre ultimele timpuri   Cuviosul Lavrentie de Cernigov despre ultimele timpuri EmptyVin Noi 28, 2008 9:57 pm

Poorociile unui Prooroc al Noului Testament:

Cuviosul Lavrentie de Cernigov despre ultimele timpuri

Starețul Lavrentie, cel ce dobândise din belșug Duhul lui Dumnezeu, vorbea adesea cu fiii săi duhovnicești despre ultimele timpuri, prevenindu-i că trebuie să fie atenți și veghetori, deoarece anti-Hrist-ul este aproape.

Părintele spunea că va fi un război a toată lumea, încât nimeni și nimic nu va rămâne, decât doar prin văgăuni.
Se vor lupta și vor rămâne doar două sau trei state și vor hotărî: "Haideți să alegem un singur împărat pentru toată lumea. Și îl vor alege".
In ultimele timpuri, adevărații creștini vor fi deportați, iar bătrânii și neputincioșii vor fugi după dânșii.
Despre anti-Hrist, starețul, luminat de Duhul Sfânt, spunea: "Va veni timpul când vor umbla după semnături pentru un singur împărat pe pământ. Și toți oamenii vor fi înscriși. Vor merge prin case, iar acolo vor fi soțul, soția, copiii. Atunci soția va încerca să-și convingă soțul: "Hai să semnăm, avem copii, doar nu le vei mai putea cumpăra nimic!" Dar soțul va spune: "Tu fă cum vrei, dar eu sunt gata să mor, insa pentru anti-Hrist nu voi semna!”
Iată ce tablou cutremurător oferă viitorul!
"Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când și bisericile închise vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate și în interior. Vor auri cupolele bisericilor și ale clopotnițelor. Iar când vor încheia totul, va veni acel timp când se va înscăuna anti-Hrist-ul. Rugați-vă ca Domnul să ne dea timp să ne întărim pentru că ne așteaptă vremuri înfricoșătoare. Și vedeți cu câtă viclenie se pregătește totul? Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici.
anti-Hrist-ul se va încorona ca împărat la Ierusalim într-o splendidă biserică cu participarea preoților și a Patriarhului.
Orice om va putea veni și pleca din Ierusalim fără nici un fel de opreliști.
Să vă străduiți sa nu mergeți pentru că totul va fi spre ademenire și înșelare.
anti-Hrist-ul se va trage dintr-o fată evreică desfrânată, având douăsprezece generații de desfrânare. Copilul va fi foarte capabil și deștept, mai ales de atunci de când, fiind foarte mic, de doisprezece ani, plimbându-se cu mama lui prin gradină, se va întâlni cu satana, care ieșind din însăși bezna întunericului, va intra în el. Băiatul se va cutremura de frică, dar satana îi va spune: "Nu te teme, te voi ajuta! Din acest copil se va coace în chip de om anti-Hrist-ul.
La încoronarea lui, când se va citi Simbolul de credință, el nu va permite să fie citit corect: unde vor fi cuvintele "lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu" se va recunoaște numai pe sine.
Atunci Patriarhul va exclama: "Acesta este anti-Hrist-ul"; și Patriarhul va fi ucis.
La încoronare anti-Hrist va purta mănuși și când le va scoate, pentru a-și face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci copite, lucru ce îl va încredința că este anti-Hrist.
Vor veni din cer proorocii Enoh și Ilie, care vor spune tuturor că a venit anti-Hrist-ul. Acesta îi va ucide pe prooroci, dar aceștia vor învia și se vor înălța la cer."
Monahia Evlampia, în casa căreia a trăit sfântul, în timp ce mănăstirea era închisă, a păstrat în amintire următoarele: "Era în anul 1939. Părintele a discutat o noapte întreagă. Nu am putut să pricep cu cine a discutat. Nu am îndrăznit să intru și să văd. Dimineața părintele a spus: Maică, am avut musafiri și tu ai fost martoră". Atunci am întrebat: "Pe cine?" Starețul a răspuns cu bucurie: "Proorocul lui Dumnezeu, Ilie și dreptul Enoh. Ei au discutat cu mine despre ultimele încercări ale lumii, despre Rusia, despre împăratul ortodox și despre anti-Hrist. Ei au mai spus că va veni să stea de vorbă cu mine Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul".
In anul 1949, noaptea, sfântul stareț Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape șapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie și dreptul Enoh și i-a mai spus și despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morților și înfricoșata judecată a lui Hristos.
Evreul anti-Hrist va cunoaște toate vicleniile diavolești și va face false minuni.
Pe el îl va asculta și îl va vedea, în același timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu (mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob și arhimandritul Teofan) spunea: "Fericit și preafericit va fi omul care nu va dori și nici nu va vedea fața spurcată a lui anti-Hrist! Cine va vedea și va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui anti-Hrist, făgăduințele pentru toate bunurile pământești, acela va fi ademenit și va merge cu închinăciune înaintea lui și împreună cu el va pieri și va arde în focul cel veșnic!"
Ei l-au întrebat pe părintele: "Cum vor fi toate acestea?". Starețul a răspuns cu lacrimi: "în locurile cele sfinte va fi necurăția pustiirii și se vor arăta mârșavii ademenitori ai lumii care vor înșela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu și care vor săvârși false minuni. După ei se va arăta evreul anti-Hrist și toată lumea îl va vedea deodată". Părinții l-au întrebat pe sfânt: "Unde? In locurile sfinte? In biserică?" Cuviosul a răspuns: "Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colțul unde stau acum sfintele icoane vor sta mașini ademenitoare, care vor înșela oamenii. Mulți vor spune: trebuie să vedem și să auzim noutățile. In aceste noutăți se va arăta anti-Hrist".
"Pe oamenii răi îi va însemna cu peceți. Creștinii vor fi urâți. Vor începe ultimele prigoane împotriva sufletului creștinesc care va refuza pecetea satanei.
Prigoanele vor începe la Ierusalim, iar apoi în toată lumea se va vărsa ultima picătură de sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dintre voi mulți vor vedea acele timpuri înfricoșătoare.
Pecețile vor fi în așa fel încât se va vedea cine a primit-o și cine nu.
Creștinul nu va mai putea nici cumpăra și nici vinde nimic.
Dar nu vă întristați: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui… Nu trebuie să vă temeți!
Biserici vor fi, dar creștinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură satanică.
Pentru această fărădelege, pământul va înceta să mai rodească, iar din cauza lipsei de ploaie se va crăpa peste tot; vor fi asemenea crăpături încât omul va putea cădea în ele. Creștinii vor fi omorâți sau deportați în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta și îi va hrăni pe urmașii Săi.
Evreii, de asemenea, vor fi adunați într-un singur loc. Unii evrei, cei care au trăit cu adevărat după Legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui anti-Hrist. Ei vor aștepta momentul și vor fi atenți la problemele lor. Ei știu că strămoșii lor nu L-au recunoscut pe Hristos ca Messia, dar Dumnezeu le va deschide ochii și nu vor primi pecetea satanei, ci vor recunoaște pe Hristos și vor împărați cu Hristos.
Toți oamenii slabi vor merge după satana și când pământul nu va mai rodi, oamenii vor veni la dânsul să le dea pâine, iar el va spune: "Pământul nu dă pâine. Eu nu pot face nimic".
De asemenea, nu va fi nici apă, căci toate râurile și lacurile vor seca. Această nenorocire se va prelungi trei ani și jumătate, dar de dragul aleșilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic și nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toți oamenii.
Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele.
O soră, ascultând această discuție, a întrebat: Cum va fi? Nu aș vrea să ajung acele timpuri!
Tu ești tânără, ai putea să aștepți, a spus starețul. Dar să alegi una din două: cele pământești sau cele cerești. Va fi război, a continuat părintele și unde va fi război, acolo oamenii nu vor mai fi. Inainte de acest război, Domnul va trimite oamenilor slabi unele boli și ei vor muri. In timpul lui anti-Hrist nu va fi moarte.
Al treilea război mondial nu va fi pentru pocăință, ci pentru distrugere.
Sora a spus: Este bine că va fi război, pentru că unii vor fi trecuți în rândul mucenicilor.
Părintele a replicat: Nu, dacă cei credincioși vor fi udați cu sânge, atunci se vor număra cu mucenicii, dar dacă vor fi necredincioși, atunci vor merge în iad.
Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alții se vor curăța prin boli. Unii, care la război își vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi numărați cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El. Până ce nu se va întregi cu cei ce se mântuiesc numărul martorilor lui Dumnezeu, pustiit prin căderea unei părți a îngerilor, Domnul nu va veni la judecată.
Dar în ultimul timp Domnul îi va trece în ceata îngerilor și pe cei vii, înscriși în cartea vieții.
Restaurarea bisericilor va continua până la venirea lui anti-Hrist și pretutindeni va fi o frumusețe nemaipomenită, spunea starețul. Iar voi să fiți cumpătați cu reparațiile la biserica noastră, mai ales privind partea exterioară. Rugați-vă mai mult, mergeți la biserică, mai ales la Liturghie, la care se aduce jertfa nesângeroasă pentru păcatele întregii lumi. Spovediți-vă și împărtășiți-vă mai des cu trupul și sângele lui Hristos și Domnul vă va întări.
Domnul este milostiv: acei evrei care vor refuza să primească pecetea lui anti-Hrist și vor striga că aceasta este o înșelătorie, se vor mântui.
Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe, plângea cu amar și spunea:
"Multă preoțime va pieri în timpul lui anti-Hrist!"
Părintele Gheorghe i-a spus: "Cum să fac să nu pier, ca eu sunt doar un diacon?"
Părintele a răspuns: "Nu știu". Atunci diaconul a început să plângă și căzând la picioarele starețului îl implora să se roage pentru el, pentru a se feri de iad.
Starețul s-a rugat și a spus: "Bine, așa va fi, te vei îmbolnăvi de cap și vei intra în împărăția cerurilor".
Cele spuse de stareț s-au împlinit. Noi îl știam pe acest diacon de la Lavra Peșterilor din Kiev. Era un călugăr foarte virtuos. Deodată s-a îmbolnăvit de cap și în scurt timp a murit.
Părintele plângea deseori cu lacrimi: "Este plin iadul cu sufletele oamenilor!
Și întind și pe pământ iadul. Toți demonii vor ieși și vor fi în oamenii care nici nu își fac cruce, nici nu se roagă, ci doar ucid oameni. Iar uciderea este întâiul păcat. Demonii se vor strădui să ademenească cât mai mulți oameni cu acest păcat”.

Extras din cartea “Sfantul Lavrentie al Cernigovului”,
Ed. Bunavestire, Galati 2003
Sus In jos
http://www.messia.ro
 
Cuviosul Lavrentie de Cernigov despre ultimele timpuri
Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Ultimele Evenimente Spirituale din acest an, din Bucuresti
» Despre Messia si despre talentele noastre cele numeroase
» Cartea lui Enoh, cartea despre Dumnezeu si despre ingeri
» despre 666
» despre KABALLAH

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Messia este reincarnat in Romania :: Diverse :: Profetii-
Mergi direct la: